În ultimele 24 de ore au fost 1.591 de cazuri noi de COVID-19 din 6.537 de teste efectuate. Alți 45 de români au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus, iar la terapie intensivă sunt internați 592 de pacienți. În aceste condiții, medicul Cătălin Apostolescu, medic primar boli infecțioase și purtător de cuvânt în cadrul Institutului Matei Balș, a declarat pentru GÂNDUL.RO, că spitalele sunt pline de pacienți cu coronavirus, iar lucrurile arată „foarte prost”.
De altfel, în prezent, nu mai există niciun loc liber la secțiile de Terapie Intensivă COVID-19 la Institutul”Matei Balș” din Capitală.
„Institutul Matei Balș are infrastructura necesară pentru a crește numărul de paturi, avem paturi, avem ventilatoare, însă lipsește personalul medical. Secția de Terapie Intensivă pe care o are Matei Balș este plină, însă avem toată aparatură și infrastructura necesară pentru a mai deschide o altă secție, dacă se mai găsește personal de terapie intensivă, adică medici și asistente care să populeze această secție”, explică medicul Apostolescu.
La secția ATI de la ”Matei Balș” pacientul tipic este între 35 și 55 de ani, iar principalele comorbidități sunt obezitatea și diabetul zaharat, mai spune medicul.
Regulile în România sunt făcute pentru a fi încălcate. Este și proverbul : legea este o barieră peste care sar dulăii, pe sub care trec cățeii și în fața căreia se opresc numai boii. Lucrurile nu se văd bine deloc de aici din epicentru, din contră, se văd foarte dramatic. Doar creșterea numărului de cazuri COVID-19, lăsând la o parte virozele de toamnă, pune niște probleme foarte mari. Spitalele în care sunt tratați pacienții COVID sunt pline, în special în București, a mai spus medicul.
Ludovic Orban a fost întrebat, joi, într-o conferință de presă, ce măsuri va lua Guvernul în condiţiile în care în Bucureşti şi în alte localităţi nu mai sunt locuri la ATI pentru pacienţii COVID.
„Am discutat cu domnul ministru Tătaru să creştem capacitatea. Avem o posibilitate de creştere la Matei Balş, avem posibilitatea de a transforma din nou în spital COVID un spital cum este spitalul care a funcţionat ca spital COVID şi nu am înţeles de ce a fost scos din dispozitiv, cum e Spitalul Colentina. Nu înţeleg de ce nu e pusă în funcţiune secţia de ATI de la Spitalul Witting. (…) Acolo e o investiţie majoră care a fost făcută la Witting şi care nu înţeleg sincer de ce nu funcţionează. Mă voi interesa personal asupra acestui subiect”, a declarat Ludovic Orban.